Glass-Steagall Act

Autori: Caudiu Semionov, Raluca Mocanu, Alex Buzelan, Andreea Ilie, Rareş Neagu, Alexandru Zărnoeanu

Pentru a ameliora efectele Marii Depresiuni asupra sistemului financiar și pentru a preveni repetarea unor crize similare, senatorul Carter Glass și congressmanul Henry Steagall, membrii ai Partidul Democrat, au propus o lege care reforma din temelii sistemul financiar american. Legea, numită și „US Banking Act of 1933” avea ca scop principal separarea activității băncilor comerciale de cele de investiții dar prevedea și asigurarea depozitelor clienților băncilor, limitarea dobânzilor plătite de bănci clienților și reforma Rezervei Federale. Secțiunile legii care separau cele două tipuri de activități bancare au primit numele numele celor doi inițiatori- Glass-Steagall.

  1. Nevoia reglementării sistemului bancar după Criza din 1929

Încrederea solidă în performanțele economiei americane de după Primul Război Mondial au creat iluzia că bursele vor continua să crească în continuu. Astfel, a fost alimentat un val de investiții riscante pe bursa americană care a dus la o creștere de șase ori a burselor americane în anii 1920. Până în 1932, indicele Dow Jones a scăzut cu 89% de la maximul atins în 1929. Printre investitorii care au profitat de pe urma raliului bursier s-au aflat și marile bănci ale vremii de pe Wall Street, alimentând astfel un val de investiții speculative. În perioada crizei peste 4000 bănci și alte instituții de credit au dau faliment, făcând urgentă nevoia unor noi reglementări pentru a stabiliza sistemul financiar și pentru a redefini relația dintre bănci și piața de capital.

  1. Scopul Glass-Steagall – Separarea băncilor comerciale de cele de investiții

Deși legea din 1933 este cunoscută drept „Legea Glass-Steagall”, numele celor doi inițiatori se aplică doar pentru cele patru secțiuni care prevăd separarea activității băncilor comerciale de cele de investiții. Astfel, băncile comerciale al căror obiect de activitate este atragerea depozitelor și acordarea creditelor nu mai aveau voie să se implice în activități legate de piață de piață: nu mai puteau tranzacționa valori mobiliare (obligațiuni și acțiuni) cu banii deponenților cu excepția situațiilor când acționau în numele clientului, nu mai puteau subscrie valori mobiliare(cu excepția titlurilor emise de autorități), interzicea afilierea între băncile comerciale și cele de investiții, interzicea băncilor de investiții să atragă depozite și nu permită directorilor de bancă comercială să dețină funcții în cadrul băncilor de investiții.

 „US Banking Act of 1993” a mai conținut două prevederi importante care au marcat sistemul financiar american în secolul XX și au contribuit la creșterea stabilității financiare. Printre aceastea au fost crearea unui fond federal de garantare a depozitelor bancare la care băncile membre trebuiau sa contribuie, dar și înființarea Federal Open Market Committee(FOMC), al cărui rol este de a stabili rata dobânzii de politică monetară și supravegherea operațiunilor din piață financiară ale Rezervei Federale.

  1. Reducerea riscului sistemic

Prin separarea activității băncilor comerciale de cele investiții, riscurile din sistemul bancar scădeau deoarece instituțiile financiare nu mai putea folosi pasivele  (banii adunați de pe urma depozitelor clienților) pentru operațiuni financiare cu un risc ridicat, reducând astfel expunerea la active riscante la care erau supuși deponenții și acționarii băncilor. Adoptarea Glass-Steagall a făcut posibil ca timp de șapte decenii evitarea unei crize financiare majore și prevenirea unei eventuale contagiuni la nivelul întregului sistem financiar în cazul unor falimente bancare.

  1. Asigurarea depozitelor

Intrarea în faliment a numeroase bănci americane, în special case de economii din orașele mici sau din zonă rurală, în perioada 1929-1933 a adus pierderi semnificative deponenților acelor bănci, reducând încrederea în sistemul financiar și accelerând ritmul de retragere a banilor din instituțiile de credit. Pentru a preveni o repetare a evenimentelor din acei ani a fost creată în 1933 Corporația Federală de Asigurare a Depozitelor(FDIC) care includea toate băncile americane și al cărei rol este de asigura până la o anumită limită toate depozitele din sistemul financiar american în cazul unui faliment bancar.

  1. Reglementările Q și D

Reglementarea Q interzice plata dobânzilor de către bănci către deținătorii de conturi curente. Acesta a fost adoptată de Rezervă Federală în conformitate cu prevederile legii Glass-Steagall și de asemenea prevedea limite asupra dobânzilor pe care băncile le puteau plăti deținătorilor de depozite. Unul din scopurile reglementării Q a fost mutarea banilor din depozite în fonduri monetare. Reglementarea Q a fost abolită în 2011 odată cu adoptarea legii Dodd-Frank în 2010 și înlocuită cu Reglementarea D, care incorpora și unele aspecte ale Reglementării Q.

Reglementarea D impune deponenților o limită de șase retrageri sau transferuri preautorizate pe lună dintr-un cont curent sau cont de economii. Alimentările de cont și transferurile din alte conturi nu sunt limitate. Clienții care nu respectă limitele pot fi penalizați de către bănci.

  1. Creșterea concurenței bancare și abrogarea Glass-Steagall

 Chiar dacă prevederile Glass-Steagall au reușit să prevină o nouă criză financiară majoră, reglementările dure acționau ca o frână în dezvoltarea industriei financiare americane care din anii 1980 începea să fie puternic concurate de băncile europene care nu erau supuse unor prevederi de tip Glass-Steagall și își puteau forma divizii de investment banking. Credit Suisse crează un joint-venture cu banca americană de investiții First Boston, pe care o cumpără în 1996, Deutsche Bank cumpără banca britanică de investiții Morgan, Greenfel & Co în 1990 în timp ce Dresdner Bank cumpără celebra bancă britanică Kleinwort Dresdner, care a subscris privatziarile companiilor de stat britanice din anii 1980.

Declarația din 1995 ministrului american de finanțe Robert Rubin în favoarea abrogării Glass-Steagall și achiziția Salomon Brothers de către Citibank în anul 1998 cu permisiunea Rezervei Federale, a cărei interpretării a legii Glass-Steagall a permis fuziunea celor două bănci, au făcut din modificarea legislației o chestiune urgență. În 1999, congresul american abroga Legea Glass-Steagall prin Legea Gramm-Leach-Billey care pemrite băncilor comerciale să fie implicate în intermedierea titlurilor de valoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *